Alegerile se apropie si eu va sfatuiesc sa faceti alegera corecta, adica sa mergeti la vot ca un adevarat crestin roman. Uitati cate partide se alatura cauzei bisericesti :

PDL

Printre cele mai controversate teme prezentate de liderii PD-L a fost intenţia ca, pe viitor, Biserica să devină o componentă mult mai activă în actul de guvernare.
Publicitate

Mai precis, ajutoarele sociale să nu mai fie împărţite păturilor defavorizate prin Ministerul Muncii, ci prin intermediul Bisericii. „În România de astăzi, dacă aloci 10 lei ca ajutor social, la beneficiar vor ajunge doar
4-5 lei, pentru că 5-6 lei se pierd în hăţişul birocraţiei şi al corupţiei. Dacă aceiaşi 10 lei îi dai Bisericii pentru a-i administra, poţi fi sigur că toţi cei 10 lei vor ajunge la cei care au nevoie de ajutor“, a explicat liderul PD-L, Emil Boc.

Pentru asta vor trebui modificate atât legislaţia care stă la baza organizării şi funcţionării Ministerului Muncii, cât şi legislaţia privitoare la culte. Potrivit fostului ministru democrat al Muncii, Gheorghe Barbu, deşi PD-L nu are în acest moment finalizată modalitatea tehnică prin care se va face acest transfer de responsabilitate, în cazul în care democrat-liberalii vor câştiga alegerile, bugetul va cuprinde un capitol special prin care i se vor aloca Bisericii bani pentru aceste ajutoare sociale. Biserica va deveni astfel un important jucător politic, transferându-şi una dintre cele mai importante pârghii electorale.

PNL

Dorim sa propunem bisericilor din Romania o formula de salarizare care sa reia formula din perioada interbelica, cand salariile preotilor erau similare cu salariile profesorilor. Propunem aceasta formula de salarizare care face un gest de reparatie si dreptate sociala si confera preotului un statut demn in comunitatea in care traieste”, a declarat Vosganian la iesirea de la sedinta Biroului Permanent Central al PNL.

In sfarsit preotii vor fi platiti la adevarata lor valoare si vor fi pe acelasi picior cu profesorii (chiar si cei blasfemitori, gen satanistii care predau fizica, chimia sau biologia).

Momentan 2 partide, daca altele vor alege calea cea dreapta de asemenea, le voi posta pe parcurs.

Anunțuri