De fiecare dată când au o problemă, persoanele cu credinţă în Dumnezeu merg la biserică sau se roagă, în speranţa că vor fi ajutaţi de Cel de sus. Pentru atei, toate aceste acte de pioşenie nu au nici o valoare. Totuşi, potrivit unui nou studiu realizat de universitatea britanică Oxford, credinţa ne ajută să scăpăm de durere.

12 atei şi 12 credincioşi catolici au fost supuşi unor şocuri electrice în timp ce priveau o icoană şi trebuiau să se roage. Se pare că persoanele care credeau în Dumnezeu au început să se roage şi priveau cu mau mult interes icoana, reuşind astfel să blocheze partea din creier care procesează senzaţia de durere.

Pe de altă parte, privirea icoanei nu a avut nici un efect asupra ateilor, care s-au plâns de dureri aproape insuportabile în timpul şocurilor electrice.

În cea de-a doua parte a studiului, au fost supuşi aceloraşi şocuri electrice, dar de data aceasta, toţi participanţii au trebuit să privească o pictură care nu avea legătură cu religia. Totodată, pentru fiecare dintre cele 20 de şocuri electrice care le-au fost administrate, au notat gradul durerii pe care o simţeau, cu note de la 0 la 100. Se pare că de data aceasta, atât credincioşii cât şi ateii au simţit durerea cu aceeaşi intensitate.

Anunțuri